A te împrieteni cu mediul sau despre cum o afacere din industria ambalajelor își setează prioritățile în această direcție.
Dincolo de toate provocările stârnite în 2020 de criza sanitară, producătorul de ambalaje M&M Product din județul Brașov și-a continuat investițiile și a pus la punct proiecte prietenoase cu mediul. Melinda Mureșan, fondatoarea companiei, povestește pentru NewMoney despre o nouă linie de producție pentru folia termo ecosustenabilă din polietilenă verde, care folosește ca resursă trestia de zahăr, ”o premieră” pentru piața din România. Acesta este primul pas anunțat, ”urmează și altele”, mai ales că, în ultimul timp, Comunitatea Europeană a impus companiilor de profil condiții clare, în strânsă legătură cu responsabilitatea față de mediu prin folosirea ambalajelor ecosustenabile.
”UN REZULTAT BUN”. În 2019, cifra de afaceri a M&M Product a fost de 6,6 milioane de euro, pentru ca cifrele preliminare din 2020 (calculele finale pentru anul trecut nu s-au închis încă, n.r.) să arate o scădere de 6%.
Potrivit Melindei Mureșan, o mare provocare pentru 2021, ”care se face simțită încă de acum”, este criza globala a materiilor prime și, implicit, creșterea accelerată a prețului la materia primă, ceea ce poate duce la un blocaj atât în rândul producătorilor de ambalaje, cât și al clienților care le achiziționează pentru a-și ambala produsele. Iar dacă aceste creșteri vor continua, crede antreprenoarea, ”se va ajunge la majorarea prețurilor produselor către consumatori”.
La nivel global, din informațiile publicate recent de Financial Times, preţurile la materii prime au crescut mult în ultimele luni, investitorii pregătindu-se ca această tendinţă, care nu s-a manifestat de decenii, să persiste. Cu alte cuvinte, pe burse, cotaţiile materiilor prime sunt în ascensiune din martie anul trecut, iar petrolul este tranzacţionat la preţurile de dinainte de criză, mai ales că există și o cererea mare din China. ”Se vorbește de o perioadă asemănătoare cu ceea ce s-a întâmplat în anii 2000, când cotaţiile petrolului şi metalelor au atins maxime record din cauza faptului că industrializarea rapidă a Chinei a luat pe nepregătite industria”, declarau la începutul anului analiștii citați de Financial Times.
Această provocare cu materiile prime, pentru M&M Product, vine după un 2020 în care cap de listă a fost o altă provocare și anume: ”imposibilitatea de a ne deplasa la client pentru a face auditul de consum”. Și mai bine spus, ce înseamnă acest lucru? ”Pentru că noi oferim soluții, și nu produse, este nevoie de o diagnoză a fluxului de consum la locația clientului, pe baza căreia propunem soluția potrivită și o testăm pentru a demonstra eficiența produselor. Din cauza pandemiei, acest lucru nu a mai fost posibil, de aceea ne-am concentrat pe partenerii existenți ca să treacă – împreună cu noi – cât mai bine de această perioadă”, spune Melinda Mureșan.
ÎN URMĂ CU 26 DE ANI. Povestea M&M Product a început în anul 1994, cu un singur angajat, un birou de 10 metri pătrați și o mașină, un Opel Kadet. ”În 1990, eram proaspăt absolventă a facultății de prelucrare a lemnului și toate fabricile tradiționale se închideau. Ideea de a înființa o afacere prin care să import folii pentru ambalări industriale a apărut pe vremea când lucram la o companie care livra paleți. Acolo am observat cum se ambalează și se paletează marfa, printr-un procedeu nou pe piața din România”, își amintește Melinda Mureșan.
Într-o primă fază, după ce a înființat firma, antreprenoarea povestește că a importat marfă de la o companie din Ungaria care dorea să se extindă pe o piață nouă. Mai apoi, în perioada 1997 – 2009, a construit mai multe parteneriate strategice cu furnizori internaționali, precum Dekofilm Polska (Polonia) sau Trioplast (Suedia). La momentul de față, clienții cu care lucrează provin din toate industriile unde este necesară înfolierea produselor: ape minerale, sucuri, industria berii, panificație, lactate, ceramică, prelucrarea hârtiei etc.
În prezent, M&M Product are trei linii de business, foarte clar definite care oferă companiilor soluții personalizate de ambalaje flexibile. Prima linie – ”Ambalaje Standard” – acoperă nevoile de bază în materie de ambalare ale utilizatorilor, prin produse grupate sub brandul ”Optim”. A doua linie o reprezintă ”Ambalajele High Performance” și este compusă din ambalajele flexibile HighPerformace și The SmartGreen, iar a treia – ”Utilaje” – oferă echipamente din toate categoriile: manuale, semiautomate și automate.
”Anul trecut am lansat în premieră pe piața din România folia termocontractabilă ecosustenabilă The SmartGreen, din polietilenă verde, care folosește ca resursă trestia de zahăr. Investiția s-a ridicat la circa un milion de euro și s-a făcut în utilaje de producție. Noul produs The SmartGreen, alături de foliile HP (HighPerformace, n.r.), fac parte din linia de business alcătuită din ambalaje HighPerformance, cu impact pozitiv asupra mediului. În următorii doi ani, ne așteptăm la o creștere graduală cu acest produs, până la valoarea de 500.000 euro, creștere care va fi mult influențată de decizia companiilor din România de a implementa recomandările Consiliului Uniunii Europene legate de responsabilitatea față de mediu și zero emisii de carbon până în 2030”, detaliază Melinda Mureșan.
SUSTENABIL. Și mai bine spus, intenția declarată a antreprenoarei este ca ”ambalajele standard, fabricate din polietilenă tradițională – din petrol – să scadă, iar cele HP și din polietilenă ecosustenabilă să crească. Mai mult, unul dintre obiectivele companiei pentru următorii doi ani este să continue creșterea ponderii produselor HighPerformance în cifra de afaceri, astfel încât această linie de business să depășească 60% din total. Astăzi, capacitatea de producție a companiei – fabrica și depozitul central al M&M Product se află la Râșnov (Brașov) – este de 4.000 de tone pe an, iar capacitatea anuală de producție pentru noul produs, The SmartGreen, este de 3.000 de tone.
În acord cu directivele europene, tot mai multe companii au început să investească în ambalaje prietenoase cu mediul sau returnabile. Un exemplu vine și de la startup-ul R-CREATE, care produce ambalaje returnabile, folosite pentru coletele comandate online. În toamna anului trecut, firma a anunțat că se listează pe platforma de crowdfunding SeedBlink pentru a atrage o finanţare de 140.000 euro, cedând astfel 10,4% din capital. Cum funcționează un astfel de business? Clientul care primește coletul îl desigilează, preia produsul şi înmânează ambalajul returnabil R-CREATE curierului. În acest fel, ambalajul reintră în circuitul de livrare şi poate fi refolosit de mai multe ori.
Mai departe, pe termen lung, ca parte a strategiei de dezvoltare, planurile M&M Product ar putea merge și în direcția exportului, chiar dacă până acum nu a fost făcut un pas în acest sens. ”Deocamdată, nu exportăm. Dar, dacă va exista cerere, în mod sigur o vom onora”, mai spune Melinda Mureșan, lăsând de înțeles că, oricum, se află pe o direcție ascendentă.
Sursa: https://www.newmoney.ro/
Autor: Andrei Dumitru